Dispariții
(2020)
Sinopsis
„Dispariții” povestește istoria unei familii de sași transilvăneni, din 1945 până în zilele noastre. Povestea este structurată în trei părți, în jurul a trei perioade cruciale pentru istoria României: 1944-1945 (când a avut loc deportarea etnicilor germani în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică), 1989-1990 (Revoluția, urmată de exodul în masă a minorității germane) și 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană). Kathi se vede nevoită să se căsătorească pentru a nu fi deportată în Siberia. La câteva decenii distanță, Martha vrea cu orice preț să plece în Germania, departe de teroarea dictaturii ceaușiste. Emma, în schimb, refuză să-și părăsească țara, deși cadourile primite din Germania o conving că viața poate fi mult mai frumoasă departe de locurile natale. Între aceste suflete feminine se desfășoară o panoramă amplă de speranțe și eșecuri, de sacrificii și iubiri neîmplinite. În fapt, Dispariții este cronica unei familii în ale cărei tragedii se reflectă, de fapt, un fragment din tumultuoasa istorie a României secolului trecut.
Despre
În 2018, teatrul independent de limbă maghiară Yorick Studio din Târgu-Mureș mi-a propus să scriu un text despre cum percep eu migrația, din punctul de vedere al unui etnic german care a decis să rămână în România. Emigrarea masivă a sașilor de la începutul anilor 90 – rezultatul unui proces care debutează în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial și continuă în timpul regimului comunist – e un subiect despre care s-a vorbit prea puțin în teatru. A rezultat Dispariții, un text foarte personal (poate cel mai personal text al meu de până acum) despre o familie de sași care traversează diferite perioade ale istoriei (din 1945 până la începutul anilor 2000) și despre modul în care contextul istoric schimbă această familie.
Text câștigător al Aurora Drama Award 2022, Polonia
Selecție Eurodram România 2020
Selecție Eurodram Germania 2021
Selecție Eurodram Finlanda 2023
Montări
- Yorick Studio Tg. Mureș, regia Sebestyén Aba, data premierei: 18 septembrie 2020
- Teatrul Național Iași, regia Irina Popescu Boieru, spectacol lectură, noiembrie 2020
- ICR Berlin, regia Bogdan Georgescu, spectacol lectură, iunie 2021
- FITS Sibiu, regia Bogdan Sărătean, spectacol lectură, august 2021
- Nationaltheater Weimar, regia EvaBormann, spectacol lectură, august 2021
- Deutschlandfunk Kultur, Germania, regia Cordula Dickmais, spectacol radiofonic, premiera 13 octombrie 2021
- Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe, regia Cristian Ban, data premierei: 14 ianuarie 2022
- La Mousson d’été, Pont-à-Mousson, Franța, regia Christine Koetzel, august 2022 (spectacol-lectură)
- Teatr Polski Bydgoszcz, Polonia, regia Michał Borczuch, octombrie 2022 (spectactol-lectură)
- READ Festival Helsinki, Finlanda, regia David Kozma, octombrie 2022 (spectacol-lectură)
- Teatrul Sava Ognyanov Ruse, Bulgaria, regia Dumitru Acriș, premiera februarie 2023
- Uckermärkische Bühnen Schwedt, Germania, regia Vlad Massaci, premiera 3 martie 2023
- Szkéné Színház Budapesta, Ungaria, regia Balázs Dohy, premiera 9 iunie 2023
Ascultă AICI spectacolul radiofonic în limba germană




Cronici (selecție):
„Auch im Osten Deutschlands lebten (und leben) gleich mehrere Generationen mit der Frage: Gehen oder Bleiben? Wobei es Zeiten gab, da durfte man nicht gehen. Da konnte man nur wählen zwischen einem demütigenden Ausreiseantragsprozedere – oft jahrelang mit ungewissen Ausgang – oder dem Versuch zu flüchten – mit dem Gefängnis als Konsequenz im Falle des Scheiterns. Das Schlimmste war für nicht wenige, gleich ob im Rumänien Ceausescus oder Honeckers DDR, dass sie nicht wussten, ob sie nun ins Ungewisse „verschwinden“ oder aber in der altbekannten Misere aushalten sollten.”
Gunnar Decker, Die Deutsche Bühne
“Das Stück hat auch Witz – mit Witzen über die Ceaușescu-Zeit – und schwarzen Humor, den die Schauspieler vermitteln, selbst wenn die Inszenierung kaum verhehlen kann, dass die großen Tragödien der Jahrhundertmitte fünfzig Jahre später eher zu Banalitäten der Konsumgesellschaft mit Haribo-Gummibärchen geworden sind, wenn sie das Ende einer großen Kulturgeschichte von Deutschen in Rumänien betreffen. Die jüngste Generation guckt beim Familientreffen permanent ins Handy und ist sowieso woanders. Und doch betroffen.”
Thomas Irmer, Theater der Zeit
“De aici, din această comuniune de frânturi ale vieții, indiferent de fundalul istoric, ori tocmai potențat de acesta, se naște formidabilul catharsis contemporan pe care spectacolul îl creează. (…) În spectacolul ăsta tu, spectatorul, n-ai timp să te cauți în buzunare, să te scobești în nas, să îți verifici telefonul, atât de frumoasă, de curgătoare, de impresionantă e povestea care ți se spune. Atât de a ta, deși e povestea unei familii dintr-un ținut unde poate n-ai fost niciodată”
Claudiu Groza, revista Tribuna, martie 2020
„Dispariţii de la Yorick Studio din Târgu Mureş este un spectacol în care povestea are rolul principal. E spusă cu multă iubire, e construită cu migală şi se simte dragul de personaj al fiecărui actor. Poţi intui grija cu care au fost alese cuvintele de către autoare şi atenţia pentru detalii a regizorului. Mici gesturi, mici tăceri, mici clipe în care privirile descoperă un univers. Un mic-mare boţ de teatru cu bine, în care emoţia şi meşteşugul fac să se învârtă fuiorul unei poveşti triste”.
Alina Epîngeac, Amfiteatru, octombrie 2020
“Mi se pare o coincidenţă incredibilă cum un dramaturg şi o instituţie care au contribuit la două dintre spectacolele mele preferate – Pisica verde, piesa cu care a câştigat Elise Wilk notorietate şi respectiv MaRó, o producţie a Yorick Studio -, ajung să colaboreze acum la un al treilea”
Oana Balaci, Liternet.ro
“Eltűntek / Dispariţii deschide un drum nou spectacolelor din ţară, o direcţie care ne pune în valoare istoria, cultura şi orice am mai avea nevoie să ştim – ca viziune care ne completează imaginea de ansamblu – pentru a trăi din ce în ce mai puţin închistaţi.”
Alberto Păduraru, Liternet.ro

